Fum de ţigară, spumă de păr şi ce pula mea o mai fi.

         Aberati incontinu notiuni despre viata de parca ati fi avut mai multe si nu incetati sa tot dati sfaturi si va dati mari ca aveti experienta. Fuck you all! All of you! 



      M-am saturat de tot si de nimic.  Nu mai am chef de viata, simt ca m-am stins cu totul, ca m-am stins intr-un ocean, ocean ale carui valuri m-au izbit de realitate, de prezent. Exact ce nu vroiam, sa ma izbesc atat de tare de prezent, sa realizez ca nimic nu mai e la fel ca inainte, ca totul s-a pierdut, iar daca voi gasi ceva ori e in ceata, ori cel mai probabil nu mai e.
          Amestec zilele si simt cum ma apropii de prapastia din care niciodata nimeni n-a reusit sa se ridice, ca cineva ma impinge incet si eu inca ma zbat pentru ceva, dar nu stiu de ce pentru ca nimic n-are rost. Nu mai gasesc rostul zilelor, al noptilor, al vietii sau al mortii, nu mai gasesc rost pentru nimic. Totul mi se pare fals,  sau de cele mai multe ori inutil. N-am mai ras, de cel putin juma'de an, si daca am ras, am ras intr-un mod trist, teatral doar din bun-simt. Incep sa cred ca am ajuns sa cunosc prea multe lucruri, sa gandesc prea mult caci ca am incercat sa gasesc motiv pentru toate, sa gasesc un contra-argument pentru tot, dar totul mi se naruie cand ma ataca gandul ca nimic n-are rost, and then totul devine negru si se inchide in infernul meu, in inchisoarea mea infinita, in locul de unde nu voi scapa niciodata, in locul in care tot ce vreau este prezent, dar nimic nu e real, that place called My mind.
         Si mai am, mai am multe, prea multe. Am inceput sa simt sentimentele altora, sa pot simti ce simte pana si o persoana inexistenta, din capul meu. Vorbesc prea mult singur, devine grav.
And here it comes, am spus cand m-a lovit inspiratia: Prezenta fricii de demoni satanici a carui tinta se afla la capatul vietii, te inconjoara pe parcursul unei calde nopti de vara si iti fura suflul rece cu care te impinge spre prapastia intunecata si plina de ceata ce vine cu miros de crima din birtul de la coltul strazii. Si-apoi realitatea m-a lovit din plin, again. Drugs, again. Pentru ca asta si cu bautura imi mai reamintesc  ca imi pot simti fiecare particula din corp, si ca intotdeauna voi fi cea mai inteligenta, superba, si magnifica creatura ce a putut exista pe pamant.

Poetul din mine loveste din nou.



Adeseori ma uit in gand
Gasesc la tine-un zambet rece
Te uiti pierduta-ncet, plangand
Si simti cum timpul asta nu mai trece.

M-astepti impinsa spre abis
Cu inima blocata-ntr-un cristal
Astept si eu, frapat. un vis
Sperand la crudul meu final.


Apoi totul s-a spulberat, ca-n filmele cu prosti, cu scenarii scrise de retardati si regizori posedati.

                                                     Altceva -@Silviu-Stefan (Lestat)

Natural(nu asa cum cred eu) - @Silviu-Stefan (Lestat)

Chiar daca nu-mi am ajuns sa fiu scarbit, e tot un suflet - @Silviu-Stefan (Lestat)

Doua paralele se intalnesc.   Paradox - @Silviu-Stefan (Lestat)

                                    Eşti tot ce am nevoie in momentul ăsta, eşti tu. N-am să uit că lumea asta e atât de împuţită şi diformă, iar când lumea se va revolta, noi vom conduce lumea cu sumbrul nostru gând, iar eu te voi iubi din ce în ce mai mult. You're mine sweetheart. I love you



                                                                    N-am/Nu stiu/Nu vreau/Nu!